miercuri, 15 aprilie 2009
Bush urmat de Palaniappan Chidambaram
Gestul jurnalistului irakian care a aruncat cu pantofii în Bush continuă să aibă urmări. Marţi, un jurnalist indian, de religie sikh, a urmat exemplul acestuia şi a aruncat cu un pantof în ministrul de Interne. Totuşi, pantoful nu şi-a atins ţinta. Ministrul a dovedit că are reflexe de invidiat, aplecându-se uşor şi reuşind să evite pantoful. În timpul incidentului, ministrul Palaniappan Chidambaram susţinea o conferinţă de presă despre terorism. Ministrul a zâmbit şi a cerut auditoriului să îşi păstreze calmul. Jurnalistul a fost escortat de doi ofiţeri de pază afară din încăpere. Incidentul s-a petrecut imediat după ce reporterul i-a adresat o întrebare ministrului de Interne despre presupusa implicare a oficialilor acestei formaţiuni politice în masacrarea a mii de indieni de religie sikh în 1984, de către hinduşi. Un incident similar s-a petrecut în urmă cu câteva luni, în Bagdad. Preşedintele Bush a fost ţinta pantofilor unui reporter localnic care a dorit să-şi manifeste ura şi dispreţul faţă de americani. "Uite un cadou de la irakieni. Este sărutul meu de rămas bun, câine! Iar asta e de la văduvele, orfanii şi oamenii omorâţi din Irak!" a strigat reporterul în momentul în care a aruncat cu pantofii înspre preşedintele american.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu