miercuri, 25 februarie 2009

24 februarie 2009.Slumdog Millionaire, în realitate. Dupa proaspatul film lansat, un indian explică ce înseamnă de fapt să trăieşti într-o mahala


Dupa lansarea acestui film Slumdog Millionare, care a fost surpriza la premile Oscar din anul acesta, unul dintre jurnaliştii Newsweek povesteşte într-un articol al cunoscutei publicaţii, ce înseamnă de fapt să trăieşti într-o mahala din India şi cât de greu este să pleci de acolo. Cei care au văzut filmul Slumdog Millionaire, marele câştigător de la premiile Oscar de anul acesta, probabil că îşi închipuie că viaţa unui puşti de mahala se aseamănă cu cea romantică şi plină de aventuri din peliculă.
Prin acest articol, jurnalistul Sudip Mazumdar, care scrie acum pentru Newsweek, a dorit să infirme tocmai aceste false presupuneri. "În timp ce mă îndreptam către un cinematograf din Calcuta unde voiam să vizionez filmul Slumdog Millionaire, i-am spus taximetristului să treacă prin mahalaua Tangra, unde am locuit până acum 35 de ani, şi am descoperit că locul nu s-a schimbat aproape deloc", îşi începe povestirea Sudip Mazumdar.
"Taxiul şi-a făcut cu greu loc prin labirintul de colibe construite din plastic negru şi metal corodat. Lângă acestea mai mulţi bărbaţi sfrijiţi mestecau tutun şi-l scuipau în mizeria de pe jos. Copii dezbrăcaţi îşi făceau nevoile în aer liber, iar femeile se aliniau la cişmelele publice pentru a colecta apă în recipiente deteriorate din plastic. Mirosul predominant este de gunoi şi de fecale umane. Singura diferenţă faţă de anii '60 sunt cele câteva televizoare color prezente în unele colibe", continuă jurnalistul Newsweek. Sudip Mazumdar se întreabă şi în prezent cum a reuşit să evadeze din acel loc. "Jamal, personajul principal din filmul Slumdog Millionaire a reuşit să scape prin metoda specifică cinematografiei, prin intermediul iubirii adevărate, a curajului şi a norocului. Oamenii continuă să ridice în slăvi prezentarea realistă din film. Dar nici vorbă de aşa ceva în realitate. Viaţa de mahala este ca o închisoare. Te jefuieşte de încredere în faţa celor bogaţi şi privilegiaţi. Îţi fură demnitatea, îţi omoară ambiţia, îţi limitează imaginaţia şi te schilodeşte din punct de vedere prihologic de fiecare dată când păşeşti în afara zonei tale de confort reprezentată de cartierul unde locuieşti", susţine Sudip Mazumdar. Jurnalistul mai scrie că şi-ar fi petrecut restul vieţii în această închisoare dacă nu i-ar fi plăcut să citească. "Literatura mi-a oferit un refugiu special. Cu ajutorul lui Jack London puteam fi un aventurier curajos, iar prin intermediul lui lui Jules Verne puteam călători în jurul lumii. Am continuat cu Balzac, Hemingway şi Dostoievsky. Apoi am început să învăţ singur engleza", mai spune Sudip Mazumdar, acum jurnalist al publicaţiei Newsweek.

24 februarie 2009.India va cheltui 2 miliarde de euro pentru o misiune pe Lună în 2020


India a anunţat recent un plan de a trimite prima sa misiune spaţială cu oameni la bord în 2015 şi şi-a fixat ca termen anul 2020 pentru a trimite un astronaut indian pe Lună.Oficialii indieni au apreciat la circa 2 miliarde de euro finanţarea programului, ce va fi construit pe succesul misiunii lunare fără oameni Chandrayaan I de anul trecut, ce a lansat şi o nouă cursă spaţială între India şi China. India a rămas până acum puţin în urma rivalului asiatic, concentrându-se mai ales pe dezvoltarea de rachete pentru lansarea de sateliţi.Cu toate aceste, lansarea Chandrayaan I, ce a aselenizat pe 14 noiembrie anul trecut, a fost o confirmare a faptului că India devine un jucător spaţial foarte serios. Misiunea a fost susţinută de SUA şi câteva state europene ce au cumpărat spaţiu pentru acest voiaj pentru propriile instrumente ştiinţifice, dar a fost realizată în mod special pentru a demonstra cercetătorilor indieni că pot să îşi realizeze ambiţiile fără a părăsi India.Pe lângă catografierea Lunii, Chandrayaan I a mai realizat o serie de experimente printre care şi cele privind surse alternative de energie pe satelitul natural, precum heliul.
Succesul misiunii a fost criticat de mulţi însă, care aprecia că milioanele cheltuite ar fi fost mai folositoare în programele pentru educarea milioanelor de copii care nu merg la şcoală, investiti seriose in infrasctructura, in dezvoltarea economica sau a turismului. Oficialii indieni au subliniat că finanţarea noului proiect se va îndrepta spre dezvoltarea unui nou vehicul spaţial, care să susţină două persoane, prima misiune fiind de şapte zile.

14 februarie 2009.Peste 150 de tone de metale radioactive din India, descoperite în Germania

Mai mult de 150 de tone de piese metalice radioactive au fost descoperite de autorităţile germane, a anunţat sâmbătă 14 februarie, Ministerul german al Mediului. Materialele, care provin din India şi prezintă urme de cobalt 60, sunt în general vane, cabluri şi alte piese detaşabile. Reprezentanţii Ministerului Mediului au subliniat că materialele nu fac obiectul consumului curent şi nu reprezintă un pericol pentru populaţie.
Obiectele au fost identificate ca provenind de la trei uzine indiene şi au fost descoperite în 12 landuri din Germania. Materiale radioactive, de provenienţă indiană, au fost descoperite în 2008 şi în Franţa, Olanda sau Suedia.

14 februarie 2009.15 morţi şi 160 de răniţi după ce un tren a deraiat


Cel puţin 15 oameni au murit şi 160 au fost răniţi după ce un tren a deraiat în India, este prima declaratie oficiala. 40 dintre răniţi au fost spitalizaţi în stare gravă iar medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele lor de supravieţuite. Anchetatorii spun că, din motive necunoscute până acum, 14 vagoane ale trenului au ieşit de pe şine.
Reţeaua indiană de căi ferate, care rămâne mijlocul de transport cel mai utilizat de indieni, pentru deplasarea pe distanţe lungi, transportă zilnic peste 18 milioane de călători. În India au loc aproximativ 300 de accidente de tren anual, majoritatea din cauza căii ferate vechi şi suprasolicitate.

1 februarie 2009.India a lansat pe piaţă "laptopul de 10 dolari"

Guvernul indian a demarat incepand cu 3 februarie o campanie care are ca scop popularizarea computerelor în rândul persoanelor sărace şi va lansa pe piaţă un laptop, care va costa doar 10 dolari. Laptopul are integrat un sistem Wi- Fi şi 2 GB memorie RAM. Nu se ştie încă ce sistem de operare va folosi şi probabil nu va putea fi catalogat drept un computer "frumos şi elegant", dar la un asemenea preţ nimeni nu se plânge.
Pe de altă parte, este adevărat că preţul final al va ajunge la 20 de dolari şi că mulţi consideră că laptopurile vor fi de fapt mai mult nişte e-book-uri, dar cu ajutorul lor indienii de rând vor putea să editeze text, să citească texte electronice şi să se conecteze la internet.
Cel mai important este că ele au mari şanse să îşi atingă scopul, acela de a le face cunoştinţă indienilor cu lumea computerelor.
Programul guvernamental a fost conceput în replică la programul propus de Massachusetts Institute of Technology, un laptop pentru fiecare copil", care a fost considerat neprofitabil. MIT a lansat atunci "laptopul de 100 de dolari", însă preţul lui final, care ajungea la aproape 200 de dolari, era prea mare pentru piaţa indiană.

25 ianuarie 2009.Premierul indian a suferit inca o operaţie pe cord deschis


Prim-ministrul indian, Manmohan Singh, a fost operat cu succes pe cord deschis, cu trei luni înainte de alegeri. Premierul, în vârstă de 76 de ani, a suferit un "cvintuplu bypass", intervenţie complexă care a durat aproximativ 12 ore. Potrivit medicilor, pacientul este conştient, iar starea sa este stabilă. Singh va trece printr-o perioadă de recuperare, care va dura aproximativ şase săptămâni, după care se va putea întoarce la muncă.
Singh, care suferă şi de diabet, a mai fost operat de două ori pe cord, iar recent a fost supus unor intervenţii minore la prostată şi la ochi. Analiştii politici se întreabă dacă el va rămâne pe scena politică sau va fi înlocuit, eventual, de fiul fostului premier asasinat, Rajiv Gandhi.

8 ianuarie 2009.Fraudă de un miliard de dolari la o companie IT

Şeful uneia dintre cele mai mari companii de outsourcing din India a mărturisit că a "aranjat" registrele societăţii în ceea ce este descris ca fiind Enron-ul Indiei, cu o fraudă de un miliard dolari.
Presedintele companiei Satyam Computer Services, B.Ramalinga Raju, a demisionat miercuri 7 ianuarie după ce a admis că ani la rând a avut acces limitat la registrele pentru a mări profitul sau activele fictive ale companiei. Frauda este cel mai mare scandal din India în ultimii 20 de ani şi prima victimă de la începutul crizei financiare globale.
Noul scandal sună alarma pentru cele mai mari companii din lume care îşi încredinţează datele şi sistemele computerizate companiilor de outsourcing din India şi ameninţă reputaţia ţării. Cazul pune la îndoială şi modul de reglementare al domeniului, mai ales că Satyam a făcut obiectul unui audit al PC şi a fost prima companie indiană cotată la trei burse internaţionale - Mumbai, New York şi Amsterdam - fără ca frauda să fie remarcată.
Ştirea a lovit puternic bursa din India care a pierdut şapte procente, pe fondul prăbuşirii cu 80% a acţiunilor Satyam. Într-o scrisoare explicativă, Raju mărturiseşte că el a intervenit doar sa schimbe si modifice rezultatele modeste pe un trimestru, mărind artificial profitul, iar apoi a scăpat problema din mână. "Este precum călăritul unui tigru- fără să ştii când să cobori fără să fii mâncat", arată Raju, care şi-a dat
demisia. Organismul de reglementare a pieţei mobiliare din India a anunţat că va demara o anchetă pentru a vedea dacă procesele s-au făcut corespunzător.